Adevarul e că intreaga lume e în carusel. Un carusel fără frâne. Dumnezeu să ne ajute.
Vreau sa împărtășesc un nou nivel de conectare pe care l-am ajuns cu Evelyn. Au fost câteva zile mai grele. Îi venea să plânga de fiecare dată cand ne vedea pe FaceTime. Găsea motive să ne evite privirea sau se ducea să țopăie. Și dacă o întreba AMP dacă vrea să ne sune, zicea “mai tarziu”. Am lăsat-o două zile să-și liniștească inimioara.
Conversațiile deveniseră un pic monotone. Câte chestii noi și interesante poți povesti din carantină cu un copil de 3 ani?
Și mi-a venit o idee – așa decis să întregistrez povești citite. Astfel nu era competiție despre cine să vorbească cand ne vedeam pe telefon. Jackie a vrut să-i citeasca ea una întâi. Zis și făcut. AMP a zis ca s-a uitat nemișcată la filmuleț.
Apoi a cerut să vadă filmulețe mai vechi cu noi împreună cu ea.
Următoarea întalnire pe telefon a fost altfel. Mai matură, mai prezentă. Mai veselă. Ne-a “citit” și ea cartea pe care i-o citisem eu ținand-o în brațe acum o lună: “Nici prea mic nici prea mare pentru o îmbrățișare”.
A facut apoi un puzzle prin telefon cu sora ei. Jaclyn ii spunea ce piese să ia și ea le lua. AMP i-a lasat telefonul proptit în bucatarie cât a facut ea pâine, și asa am avut o conectare personala, ne-mediata.
Ne-am pus palarii și alte accesorii în cap, fetele au dansat, au cântat (fals:)) în unison, am râs cu poftă. O oră online! Continuăm sa îi trimitem filmulețe cu povești. Și ne adaptăm. Tragem de timp bucurându-ne de prezent așa cum este el.