Ieri m-am simțit mișcată, inspirată să încep o serie de înregistrări scurte legate de disciplină. De reguli de familie, și de conectare cu copiii noștri. Aceste înregistrări sunt doar de 1 minut, și le-am testat postându-le în secțiunea de povești pe instagram. Includ mai jos inspirația mea din 24 de ore, primul set de înregistrări. Acestea sunt în românește și transmit mesajul că un copil conectat este mai dispus să asculte de părinte bun și înțelept.
Pe scurt: a acționa imediat, când ei fac ceva nepotrivit. Să ne explicăm așteptările, să oferim opțiuni, să folosim cuvinte puține, să folosim un ton calm, scăzut, să facem contact vizual. Am menționat și regula gradinii Eden (așa o numesc eu): să spui DA la mai toate lucrurile posibile, și să rezervi NU pentru acele situații ne-negociabile. A fost un proiect distractiv până acum.
Să vă spun cum a început. O anumită situație mi-a amintit de cartea cumpărată acum un an de la ARFO, intitulată “Conectarea cu copilul.” Face referire la disciplinarea copiilor cu traumă și adoptați, dar eu o găsesc ca o excelentă resursă de înțelepciune în parenting, cu exemple concrete și memorable, și cu sugestii clare ca lumina zilei. Într-unul din webinariile găzduite de Alianța România fără Orfani saptamanile trecute ”Connect before correct”. Tradus ca să rimeze, i-aș zice: “Conectează și apoi corectează.”
Prima regulă de care mi-am amintit a fost: intervii imediat. Dacă surprinzi o situație ce necesită corectarea, nu lăsa pe mâine, nu lăsa pe seară. Mai ales la copiii mai mici – ăștia trăiesc în prezent. Uită prea repede și ușor ce au greșit.
Eu însămi am trecut cu vederea în săptămânile de carantină, anumite atitudini nepotrivite, anumite incidente, că nu aveam energia, dispoziția și capacitatea necesară să le adresez. Prea ușor însă un copil de 6 ani își poate face obiceiuri proaste. Așadar, regula asta ne ajută să nu aprobăm tacit ceea ce și noi și ei stim că nu-i bine.
Așa că ne-am pus timp deoparte să resetăm limitele, să aplicăm consecințele promise, și mai ales să ne conectăm. Pacea și sentimentul de echilibru ce-au urmat, au făcut să merite efortul. Și, așa cum zice soțul meu, copiii își doresc limite, chiar dacă n-ar recunoaște-o. Își doresc să știe că suntem puternici și prezenți să aplicăm limitele, și astfel să îi asigurăm că suntem în control în această lume pandemică, haotică.
Al doilea video are de-a face cu așteprările din casa noastră. Le-aș putea numi regulile casei: Ascultăm, respectăm și spunem adevărul.
Contact vizual. Dacă vrei să te asiguri că ești auzit, coboară-te la nivelul copilului și cu răbdare roagă-l să te privească în ochi: “vreau să-ți văd ochișorii frumoși”. Odată ce contactul vizual este restabilit, complimentul confirma caldura din voce, tensiunea dispare și copilul tău te poate auzi mai bine.
Regula grădinii Eden: multe permisiuni și puține limite. Spune DA la mai tot ce poți. Și rezervă Nu-urile la ce-i mai serios.
Nu cicălim. Și nu mă refer la repetarea instruțiunilor oferite de mai multe ori cu o voce blândă, în moduri creative. Mă refer la repetarea exasperată a unei comenzi, din nou și din nou, așteptând rezultate diferite. Se zice că asta e definiția nebuniei.
Am gasit în carte și un sfat excelent legat de sfidarea ușoară sau sfidarea mai serioasă. Avem puterea să aducem înapoi respectul în conversații, în atitudini. E de fapt responsabilitatea noastră ca părinți. Am preluat din carte fraza: “nu se cade să vorbești așa cu mine!” Copiii învață repede cum arată și cum se simte respectul. Spre bucuria mea, am auzit-o pe Jackie zincand unui copil care se purta urât cu ea: “nu-i ok să vorbești așa cu mine”.
Am vorbit despre optiuni. Am aflat despre ideea asta nu demult. Ca și adult. Să le oferim copiilor opțiuni cu care noi suntem împăcați indiferent de alegerea lor, mi se părea manipulativ. Însă e și ăsta un joc de înțelepciune. Copiii iubesc opțiunile, învață să facă alegeri, și îi ajută să simtă ca au un relativ control asupra vieții lor. Așa că m-am hotărât că-s bune opțiunile.
Avem nevoie să setăm limite și ocazional să aplicăm consecințe. Uneori părinții, dintr-un exces de zel sau la nervi, fac amenințări mai grandioase decât e rezonabil, și își dau și ei seama, dar doar după ce le-a ieșit consecința de pe gură. Apoi sunt puși în fața unei alegeri: aplică consecința sau iși iau cuvântul înapoi? Să recunoaștem că ne-am enervat, și să ne cerem iertare, apoi să stabilim limite mai clare și consecințe rezonabile din capul locului – asta poate salva ziua. Și întări connectarea.
Și favorita mea – vocea autoritară. Câteva octave mai jos, folosind cuvinte mai puține, calm dar ferm. Acestea transmit mesajul clar că ești în control. Vrei ca ei să reușească. Dar tu ești șeful.