Am intrebat-o pe doamna Ana Rădulescu ce se întâmplă cu adopțiile în perioada de caratină, cât timp în România este declarată starea de urgență. Răspunsul ei este succint și la obiect.
Noi ne aflăm în perioada de potrivire practică, și spre bucuria noastră, se formase deja atașamentul. Parcă ne-am regăsit. Călătoream deja zilnic 160 km dus-întors, dimineața și seara, s-o aducem acasă peste zi, și s-o ducem înapoi seara. Eram epuizați fizic dar adrenalina și bucuriile mărunte ne țineau în priză.
Deja stabilisem ultimile întâlniri de evaluare. Ne și vedeam de tot acasă. Nici nu urmăream știrile, de aceea suspendarea vizitelor ne-a luat prin surprindere.
Așadar, iată-ne confruntați cu o nouă realitate, temporară și totuși fără o finalitate concretă.
A trebuit să-i explicăm fetiței noastre de 3 ani, în termeni simpli și clari, că o vreme nu o vom putea aduce acasă, dar că o iubim și ne vom suna și vedea zilnic prin intermediul tehnologiei. A ascultat serioasă. N-a insistat să-i dăm explicații. Dar a doua zi ne-a întrebat când o aducem la Cluj.
Ea așteaptă din aproape în aproape. Și suntem extrem de recunoscători suportului AMP pentru că mijlocește înțelept împreună cu noi. Ne e un dor teribil de fiica noastră mai mică.
Când ne vedem pe telefon, tati o face să râdă, cățelul cască la cameră, și sora ei îi arată ce ordine sau dezordine a făcut în camera lor. Iar ea ne povestește ce-și amintește că a mai făcut cu noi, și ne roagă să îi arătăm casa și jucăriile. Și prin casă zărește tot. Nimic nu-i scapă.
Fetele fac petrecere de pufuleți online. Fiecare cu punga ei, cu poveștile și chicotelile ei.
Vorbim dimineața pe la 10, timp de 15 minute. Și ne minunăm de transformările ei de la o zi la alta: ce conversații inițiază, cum începe să pronunțe cuvintele mai clar, mai complet, ce detalii își amintește.
Dacă cineva nu-i la vedere, întreabă: Unde-i tati? Unde-i mami? Unde-i sora mea? Unde-i câinele meu? Ce fac bunicii?
Frica noastră nerostită e că acești copii ar putea să ne uite. Sau că în relația noastră va exista un regres. Ori că vor simți absența noastră fizică ca pe un abandon. Acum ni se testează creativitatea conectării și prin cuvinte. Copiii mici înțeleg mai mult decât ne așteptăm, cuvinte, tonalitate, expresia feței – fie ea și pixelată. Iar ce construim împreună, chiar și de la distanță, din carantină, oricât de greu ni s-ar părea acum, va fi o fundație solidă pentru viitor.
Așa cum noi nu-i putem uita, deși ne e împovărată mintea de grijile unei lumi în carantină generală, nici ei nu ne vor uita. Emoțiile puternice au săpat deja adânc amintirile plăcute cu noi: bucuria, iubirea, tandrețea și entuziasmul fiecărei revederi.