Dragi părinți, e greu. Relația cu copiii noștri uneori pare unidirecțională. Ei au nevoie de noi, au emoții mari, complexe, și noi dăm și tot dăm. Primim uneori bucuria unei îmbrățișări dulci și sincere, drăgălășenia lor mai ales când dorm și nu mai au nimic de zis sau de cerut… dar pentru multă vreme relația noastră cu copiii e dezechilibrată. Noi nu ne mai aparținem deplin. Timpul nostru nu mai e al nostru. Rolul de părinte e plin de sacrificii, fie că devii părinte când ți se nasc copii, fie că îi adopți. Tind să cred că la început copiii dorm foarte mult, și nu vorbesc, doar ca să se obișnuiască părinții cu ei.
Nu avem frâne bune. Nu știm. Nu ne cunoaștem limitele. Învățăm din mers să folosim frâna de motor, să luăm decizii aparent egoiste.
Am devenit mamă prin adopție acum șase ani. Uneori eu și soțul ne înțelegem din priviri și intrăm pe felie înainte să fie prea târziu, preluând copiii și dând celuilalt un timp de răgaz (pentru lucru, pentru resetare și odihnă). Dar ce facem când amândoi suntem cu bateriile aproape descărcate? Ne resimțim amândoi, cu răbdarea pusă la încercare, cu sentimentul că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu înțelege.
Anul trecut am aflat de conceptul de “blocked care” o amorțeală emoțională pe care părinții, în speciali cei adoptivi o resimt, dar nu o înțeleg. Vine la pachet cu multă vinovăție, cu epuizare, cu furie. Când ajungi în punctul în care nu-ți mai place viața ta, nu-ți place de copii, de soț… te întrebi dacă îi mai iubești sau doar îi rabzi.
„Îngrijire blocată”: Îngrijirea blocată descrie un stil parental reactiv, concentrat pe cele mai adverse sau negative trăsături ale copilului. Se întâmplă atunci când un îngrijitor este în mod constant stresat sau copleșit, activând supraviețuirea – creierul sau sistemul limbic să reacționeze.
Îngrijirea blocată este o stare în care părinții pot intra atunci când stresul prelungit le suprimă capacitatea de a susține sentimente iubitoare și empatice față de copilul lor.
Oboseala de compasiune este trăită ca un răspuns fizic și emoțional la stresul de îngrijire pentru cei care au suferit traume. Ea implică o scădere a empatiei și o scădere a sentimentelor de plăcere, alături de o creștere a stresului, anxietății, insomniei și negativității. [i]
Simptomele pot include depresie, deconectarea de la copil(i) și de la cei din jur, disperare, negativitate față de copil(i), blamarea altora sau respingerea strategiilor oferite. Pentru cei care se confruntă cu aceasta, se poate simți obositor, frustrant și rușinos. Acest lucru nu are nimic de-a face cu valoarea copilului (copiilor) sau cu cât de mult îi iubești, dar este un simptom al investirii de grijă și compasiune pentru o lungă perioadă de timp.