Mamă de suflet. Introducere

Frângere. De aici începe povestea acestei cărți. Mă simțeam frântă în toate felurile posibile. “Spiritul orfan” s-a strecurat în familia noastră și ne-a trimis în deșert. A început încet ca o prelingere toxică pe sub ușă, abia vizibilă, și apoi picioarele noastre au devenit lipicioase și pașii noștri au devenit greoi și apoi a fost inundație în casa noastră și s-a lipit de noi. Am fost aruncați într-un sezon de pribegie. “Fiecare pentru el” părea să fie atitudinea predominantă în familia noastră de zece persoane. 

“Cum s-a întâmplat asta familiei mele frumoase?” m-am întrebat. A mea era fanilia care a fost țesută cu toată dragostea și devotamentul de care eram capabilă. La vârsta de 25 de ani, mi s-a spus că nu voi putea avea niciodată copii. Dar Dumnezeu are un amuzant simț al umorului, pentru că la vârsta de 50 de ani erau opt suflete care mă numeau Mamă. Și mă simțeam cea mai binecuvântată femeie de pe pământ. 

Dar mă ia gura pe dinainte, și ar fi bine să dau câțiva pași înapoi și să vă spun mai pe îndelete cum s-a întâmplat totul. 

Soțul meu Jerry și cu mine ne-am întâlnit la vârsta mijlocie. Eram amandoi creștini, divorțați cu reținere, cu câte doi copii fiecare. Ne-am îndrăgostit nebunește și ne-am căsătorit în 2005, și ne-am unit familiile. A spune că unirea famililor noastre fost un proces haotic ar fi puțin spus. Dar am perseverat și am crezut în dragoste și armonie pentru unitatea noastră. La acea vreme, amandoi lucram la nivel executiv în corporații, încercând să urcăm o scară fictivă ce ne-a fost vândută pentru a trăi “visul American”. Așa cum spune soțul meu acum, visul American este o fantezie, pentru că nu conduce la nimic cu impact etern. 

Din fericire, Dumnezeu ne-a scuturat pe amandoi de umeri și ne-a schimbat radical. Și prin biserica noastră El ne-a conectat și trezit la criza orfanilor din lume și la nevoia zdrobitoare de părinți pentru așa de mulți copii. Inima mea deja era sensibilă în această direcție, pentru că am crescut cu doi frați adoptați și pentru că adoptasem deja un copil din Statele Unite în prima căsnicie și sezonul ei de infertilitate. 

Simțindu-mă mișcată să aflu mai multe, Jerry și cu mine am decis să facem o călătorie în Africa să vizităm câteva misiuni și, cât eram acolo, am bifat pe de pe lista noastră de făcut în viața asta și o călătorie cu safari. Și așa eram noi într-o zi în Uganda în 2007, ieșeam din junglă dintr-o expediție la cimpanzei, și ne îndreptam înapoi la popasul nostru de safari, unde ne așteptau o masă de cinci stele și paturi luxoase. Când ne-am întors la mașină, acolo erau câțiva copii ce ne așteptau în tacere pe pământul roșiatic. Eram în mijlocul pusietății, și nu puteai zări nici urmă de om în orice direcție. Acești copii au mers pe jos un drum foarte lung. 

Nu mai întâlnisem astfel de copii decât în fotografii. Erau îmbrăcați în zdrențe, murdari și flămânzi. Noi nu aveam nimic să le dăm. Jeep-ul nostru era gol, și nu aveam provizii cu noi. Ochii lor căprui au clipit la noi. Nu le pot uita ochii niciodată. Disperată să le ofer ceva, am căutat în rucsac pentru orice ar fi hrănitor. La fundul rucsacului am găsit o mentosană veche. Știți, aia pe care mai toți o avem, cu un pic de folie rămasă pe ea, adânc îngropată în cotloanele poșetei? Cu doar acea mentosană, în fața a trei copii flămânzi, am decis s-o dau celui mai mic dintre ei, o fețită de vreo trei sau patru ani. I-am înmânat acea mentosană murdară, și ea a făcut ceva ce mi-a sfărâmat inima în bucăți și mi-a schimbat viața pentru totdeauna. S-a înclinat. S-a plecat în cinstea mea, ca și când i-aș fi dat un dar de mare valoare. Am simțit că mi se surpă cavitatea toracică. Abia puteam respira. Apoi am urcat în mașina de safari și am plecat, lăsând în urmă acei copii flămânzi, acolo pe marginea drumului. 

Acel moment m-a transformat până în adâncul ființei. Nu m-am mai putut întoarce la mașina mea în leasing și la manichiura mea scumpă și la acea “scară”. Eram distrusă. Stăteam în biroul meu luxos, în costumul meu impunător și plăngeam peste poveștile crizei orfanilor. Mi-am dat demisa și mi-am transformat sufrageria intr-un fel de sală de război, acoperind pereții cu orice puteam găsi pe internet despre orfani și cine îi ajuta.

Pe măsură ce Dumnezeu ajugea tot mai adanc in inimile noastre, Jerry și cu mine știam că nu era cu putință ca locuința noastră în capăt de stradă, o casă cu patru dormitoare, să stea pe jumătate goală în timp ce unii copii dormeau în tufișuri. Și așa ne-am îmbarcat în călătoria adopției internaționale să adăugăm la familia noastră. Și acum, zece ani mai tarziu, avem trei copii biologici, un copil adoptat din Statele Unite, și patru copii din Uganda, ni se pare nouă o familie glorioasă, amestecată în cel mai frumos mod.   

Știu că mulți dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, aveți povești similare, pentru că aceste povești sunt foarte asemănătoare și nu unice. Cei mai mulți dintre noi avem o poveste despre un copil care ne-a sfărâmat inimile și ne-a condus în această viață. Și acum iată-ne aici, mame adptive și de plasament pentru copii ne născuți din pântecele nostru. Dar pe măsură ce timpul trece, lucrurile nu merg așa cum ne-am imaginat. Când aducem acești copii în casele noastre, ei aduc“spiritul orfan” cu ei. Și cei mai mulți dintre noi nu știam nimic despre aceasta și nu eram pregătiți. 

În cazul familiei noastre, toți copiii mei adoptați aveau frângeri pentru care nu avem nici o abilitate să le înțeleg când i-am primit și le-am îmbrățișat fețele proaspete. Luciul a dispărul curând, însă, și durerea pierderilor lor din copilărie au început să se surgă în poveștile lor și în alegerile lor. Când vârsta adolescenței și a maturității a venit, tot haosul s-a dezlănțuit în casa noastră, și unii din copii mei extraordinari au luat decizii care are fi fost inimaginabile pentru noi ca părinți. Familia mea amestecată, cândva fericită, a fost aruncată într-o spirală descendentă, și toți au fost “declanșați” inclusiv eu. Am descoperit că aveam și eu traumele mele nerezolvate. Copiii erau un dezastru. Eu eram un dezastru. Căsnicia mea era un dezastru. Părea că totul venea spre noi să ne sfâșie, să ne separe. Și în acest sezon de frângere profundă am pornit de la începutul Bibliei și am început să citesc toate poveștile din nou. 

Și iată, acolo era, pe toate paginile ce le citisem înainte… dar nu cu acești ochi plini de lacrimi. Adopția. Adopția era peste tot în Biblie. Acolo era în poveste după poveste în Vechiul Testament. Acolo era in povestea lui Isus. Eram uluită. Cum de nu am văzut asta înainte? Am început să îmi notez gândurile despre aceste povești, și ele au devenit această carte pe care o țineți astăzi în mână. 

Dar am ceva important să îți spun înainte de a merge mai departe. Nu vreau să citești această carte singură. A fi o mamă de suflet este ca mai grea slujbă din lume – sunt convinsă de asta. Este dezordonată și complicată și epuizantă și uneori palpitantă. Nu este ceva ce putem face singure. Scopul acestei cărți este de a îndruma experiența de împărtășire cu surorile tale, a aceleiași călătorii.  Ele sunt pretutindeni in jurul tău, și deși tu nu le cunoști, te vom ajuta să le găsești. Femei pretutindeni cresc copii născuți de alte femei. Acesta este rezultatul frângerii din luma și din societatea noastră. Și asta nu se întâmplă doar în America, ci în întreaga lume. Cu toate avem nevoie disperată unele de altele. 

Nimeni altcineva decât o mamă de suflet nu poate înțelege drumul unic pe care îl umblăm. Nici chiar soții noștri, sau alți membri din familie nu pot înțelege această experienă deplin, pentru că A Doua Mamă este cea prin care relația de adopție sau plasament decurge. Copii cu probleme de atașament (care includ toți copii de adopție sau plasament) se concentrează mai mult pe relația de mamă în procesul de vindecare.  Tulburarea de Atasament Reactiv este prezentă în unii copii din plasament sau adoptați, și în cazurile extreme copilul își direcționează emoțiile negative către mamă. Mama este cea care petrece majoritatea timpului cu copiii în cele mai multe familii. Mama este îngrijitorul pricipal și este astfel ambele, sursa și ținta a tot ce e frânt și durut în copil când vine vorba de a primi îngrijire. Rolul nostru este atât de unic încât nici cei mai buni prieteni ai noștri, dacă ei nu merg pe aceeași cale, nu pot înțelege deplin. De aceea este absolut necesar să avem alte mame adoptive sau deplasament în jurul nostru pentru suport. 

Așadar, deși mă bucur că ai în mână această carte și vrei s-o citești, te rog nu o citi singură în pat, fără nimeni cu care s-o discuți. Aceasta nu e menită să fie un studiu biblic doar pentru tine. Este întradevar un ghid pentru un cerc de suport care să te ajute la țărm în călătoria ta cu alte femei. Găsește o altă mamă de suflet și stați în sufragerie și beți ceai și parcurgeți cartea împreună. 

Când lucram la acest material, un grup de mame adoptive/de plasament au venit acasă la mine din doua în două săptămâni, in fiecare vineri, pentru un sezon. Tații au fost nevoiți să le dea pizza și să-i spele pe copii și să-i pună la somn în timp ce noi stăteam comfortabil pe canapea și găseam speranță împreună. Am găsit atâta putere în citirea acestor pasaje din Scriptură, reflectând la emoțiile noastre, și împărtășind poveștile noastre. Fiecare dintre noi are o poveste și probabil un copil care încă n-a dezbrăcat de tot spiritul de orfan, și ai nevoie de un loc sigur pentru a împărtăși povara acestui drum greu. Găsește o Mamă de Suflet, sau câteva, și faceți asta împreună. 

Nu ești singură. Suntem cu tine pe acest drum. Și, cel mai important, Dumnezeu este în aceasta cu tine. El a pus exemple și povești despre plasament și adopție în cele 66 cărti scrisori de dragoste pentru noi. Multe exemple. Și ele sunt acolo să ne încurajeze și să ne ajute să vedem că povestea noastră este parte din marea tapiserie a umanității. Cu toții suntem parte din povestea răscumpărări pe care El o descoperă prin creația Sa.