Categories
adoptie comunitate experiente incurajare

MOPS Adopție

Lucruri extraordinare se întâmpla când mamele se întâlnesc. 

Sunt omul care tace si face. În anul când am devenit mama prin Adoptie, am participat la mai multe feluri de întâlniri: mame de preșcolari la biserica Iris, grupul de suport post Adoptie la DGASPC, cercul siguranței la DGASPC. Ne așezăm in cerc, uneori cate un părinte mai împărtășea din provocările specifice stadiului in care se afla, primeam informații, ascultam pe cate cineva care era cu un pas, doi înaintea noastră sau aveam cate un musafir vorbitor. Fiecare întâlnire mi-a prins bine. M-a încurajat. M-a luminat. 

Acum 3-4 ani am hotărât sa începem un grup numit dor de acasă pentru familii adoptive. Ne-am întâlnit de maxim 2 ori pe an, la biserica Via, pentru ca acolo am avut loc si pentru copii sa se întâlnească in paralel. 

Logistica întâlnirilor cu toată familia e copleșitoare pentru mine. Necesita o investiție substanțiala de oameni si fonduri. Si la sfârșit, parca ceva esențial din conținut ne-a lipsit. Ori pentru ca in aceste demersuri soțul meu nu vorbește românește si pierd din vedere jumătate din audiență. 

Cert e ca Întâlnirile prea mari sunt epuizante. Sau poate am renunțat noi Prea ușor. Am muncit greu, nu inteligent. 

Însă, acum un an a apărut ideea de MOPS, care vine cu un șablon se întâlniri si oferindu-ne context concret de socializare. In plus, fără sa ma simt vinovata, am invitat doar mame. Atâta pot acum. 

Singur ajungi repede. Dar împreuna cu cineva, ajungi mai departe. 

Organizând o treaba de asta singura pot lua decizii rapid si face cum vreau si cum pot. Si unde pot. Dar renunț repede ca obosesc repede. Implicând alte mame, am reușit sa ne întâlnim iar. Si ce bucuroase vin mamele intr-un context familiar. 

Încă suntem in punctul in care ne împărtășim inima si poveștile cu pofta. Sunt atâtea de spus. E sigurul grup de mame unde nu a trebuit sa folosim jocuri sa dezghețăm atmosfera. Am intrat in pâine din prima, pentru ca adopția ne leagă in moduri subtile si adânci.

Avem un loc unde putem vorbi de provocări fără sa simțim nevoia sa justificam sau sa diluam, îngrijorate ca cineva nu o să înțeleagă cum, in aceeași poveste, exista o dragoste profunda, dedicare pana in pânzele albe dar si îndoiala si durere. 

Întâlnirile cu mame adoptive sunt un loc sacru, in care înțelegem si iubim printre rânduri. In care nu ne miram, si nu ne scandalizam, ci rostim cu empatie “si eu”. 

Ascultând poveștile mamelor din jurul mesei, ajungem sa vedem frumusețea adopției si sa iubim din povesti copiii altor mame, cu bune si cu grele, cu reușite si provocări, cu speranța si cu determinare. 

Oh, mergând împreuna turnam in fiecare din noi un balsam de încurajare si vindecare, ca sa avem resurse sa oferim mai departe copiilor noștri, soților noștri, părinților noștri. Am ales sa stam in spărtura. Sa iubim cu o dragoste de care nici noi nu știam ca suntem capabile. Nu facem tot ce facem pentru ca suntem puternice, ci devenim puternice pe măsura ce ne suflecam mânecile inimii si iubim cu determinare, cu încăpățânare. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.